Yang Luchan despre Taijiquan și succesul unui popor

Redau aici un text postat de mine cu ani în urmă pe https://sites.google.com/site/martialstudiesnet/:

Yang Luchan (1799-1872), este creatorul stilului Yang din Taijiquan şi unul din cei mai faimoşi artişti marţiali din istorie. A participat la peste 1000 de dueluri cu oponenţi din întreaga Chină  şi nu a pierdut niciodată o confruntare. Mai mult, a reuşit să câştige de fiecare dată fără a-şi răni serios adversarul.

Concepţia sa despre Taijiquan a fost vizionară şi revoluţionară şi este la fel de valabilă astăzi ca şi în secolul XIX (am tradus acest text din versiunea în limba engleză din 2005 a cărţii lui Yang Chengfu “Esenţa şi aplicaţiile Taijiquan”, apărută iniţial în limba chineză în 1934) :

“Arta pe care o practic şi o predau altora nu este pentru înfruntarea inamicilor, ci pentru protecţia propriului corp. Nu este pentru a salva lumea, ci pentru a ajuta o naţiune. Oamenii din ziua de astăzi ştiu doar că ca problemele naţiunii noastre vin de la sărăcie; ei încă nu înţeleg că boala naţiunii noastre constă în slăbiciunea ei. Aşadar, cei care formulează politica naţională fac planuri să ne salveze de sărăcie, dar încă aştept să aud un plan care să îi ridice pe cei slăbiţi. Şi totuşi această ţară e copleşită de boală. Cine poate da un răspuns, asumându-şi această imensă responsabilitate? Această slăbiciune îndelungată, este ea atunci sărăcie? Sărăcia de fapt îşi are originea în slăbiciune. Privind la puterea crescândă a altor naţiuni, nu e niciuna care să nu ia întărirea popoarelor lor ca prim pas. Fără ca măcar să menţionăm grandoarea şi distincţia Europei şi Americii, există, de asemenea, naţiunea-insulă a piticilor japonezi, care, deşi in mod clar scunzi ca fizic, sunt totuşi puternici şi de neclintit. Cînd sunt puşi faţă în faţă cu oamenii scofâlciţi şi costelivi ai naţiunii noastre, în deciderea victoriei sau înfrângerii, este oare nevoie de vreo predicţie pentru a şti care va fi rezultatul? Dacă este aşa, atunci calea corectă pentru a salva o naţiune este în mod clar recunoaşterea urgenţei de a ne salva pe noi înşine de slăbiciune. Neglijarea acestui lucru este ca şi cum nu am avea nici un plan, este ca şi cum am trata totul doar la nivel de suprafaţă.

De când eram tânăr, am luat salvarea celor slabi ca responsabilitatea mea. Am văzut adesea artişti marţiali prin pieţe, cu vitalitate şi fizic deloc inferior aşa-zişilor oameni puternici sau proponenţi ai bushido. Am fost încântat şi am cautat să aflu mai multe despre artele lor, dar erau secretoşi şi lipsiţi de amabilitate. Acum înţeleg că China însăşi are arte de auto-întărire, şi totuşi, ca întreg, am ajuns în această stare slăbită. S-a întâmplat acest lucru fără un motiv?

Mai târziu am auzit de reputaţia de luptători a familei Chen din Chenjiagou, Henan, aşa că am făcut lunga călătorie pentru a studia cu maestrul Chen Changxing. Deşi nu am fost întâmpinat cu un refuz la poartă, a trecut foarte mult timp până când mi s-a permis să întrevăd stadiile avansate ale artei. Cu răbdare, am îndurat mai bine de zece ani. Maestrul a fost mişcat de sinceritatea mea şi a început, când luna era strălucitoare şi peste tot era linişte, să-mi dezvăluie adevăratele secrete interioare.

Când mi-am terminat studiile, am venit în capitală şi am făcut un legământ în a-mi îndeplini aspiraţia să predau oamenilor în mod liber. După puţină vreme, am început să văd că printre studenţii mei, cei costelivi şi slabi începeau să câştige în greutate iar cei bolnavi deveneau sănătoşi. Am fost încântat. Am realizat că ceea ce o persoană poate preda are o limită, şi poate fi asemănat cu bătrânul ce a mişcat muntele. Mai departe, pentru cei din generaţia tatălui meu şi diverşii lor discipoli, daca dorinţa lor era să îi fie de vreun folos lumii, nu ar fi ales să nu înveţe această tehnică pentru a ajuta lumea dacă ar fi considerat-o nefolositoare?

Taijiquan a fost creat de Zhang Sanfeng la sfârşitul Dinastiei Song, şi a fost transmis prin strămoşii Wang Zongyue, Chen Zoutong, Zhang Songxi şi Jiang Fa, fiecare succedându-l pe cel dinainte fără întrerupere. Chen Changxin a fost singurul discipol a Domnului Jiang Fa. Arta lor se baza pe ce este natural şi a luat formă într-un mod niciodată departe de Taiji (marea polaritate). Era compusă din treisprezece forme fundamentale, dar aplicaţiile în mişcare sunt inepuizabile. Aşadar, până când cineva se antrenează un timp îndelungat, îi va fi dificil să obţină aceaste cunoştinţe subtile. Nu duc lipsă de studenţi, şi totuşi este dificil să spun chiar dacă Banhou [unul din fii lui Yang Luchan, nota trad] este printre cei care au obţinut această abilitate profundă. Însă, când vorbim despre întărirea sinelui, o zi oferă beneficiile unei zile, un an oferă rezultatele unui an. Odată ce un copil înţelege aceasta, va fi capabil sa ducă mai departe dorinţa mea.”

Textul este cel mai probabil scris de Cheng Ma Ching, cu atât mai mult cu cât Yang Luchan a murit înainte de nașterea lui Yang Cheng Fu. Dar ceea ce este esențial nu este veridicitatea istorică, ci conceptul din spatele artelor marțiale interne, ilustrat excelent aici.

Oare nu ar trebui ca şi poporul român să aiba o atitudine similara? Oare dacă am deveni mai puternici, nu am rezolva automat problemele legate de sărăcie şi toate celelalte dificultăţi cu care se confruntă ţara noastră?